Teza de doctorat, dedicată statuilor de daci, am susținut-o în anul 2000 la École Pratique des Hautes
Études – Sorbonne. Acest studiu a permis, pentru prima oară, să fie făcute cunoscute şi puse în
valoare acește reprezentări statuare de daci.
A fost o lucrare documentată. Dar a fost doar începutul. Am continuat cu articole și trei cărți
dedicate subiectului, bogat ilustrate, scrise într-un stil clar şi susţinut, care reprezintă o muncă
de mai mult de 20 ani de cercetări şi de descoperiri despre iconografia geto-dacilor şi pune la
dispoziţia publicului această «comoară» destul de puţin cunoscută.
Pentru mine, studiul iconografiei antice a dacilor nu este un capitol încheiat: în prezent,
pregătesc un „Corpus” cu toate toate reprezentările de daci cunoscute, basoreliefuri, busturi sau
statui, piese păstrate integral sau fragmente. Trebuie să subliniez că există sculpturi înfățișând
daci încă neidentificate. De exemplu, în literatura germană sunt mentionate asemenea lucrări, despre
care nu se mai știe absolut nimic. Încerc să le localizez și să le identific. Scopul cercetărilor
mele este acela de a releva importanța deosebită a acestor sculpturi antice – care pentru noi,
românii, constituie adevărate documente de identitate - și de a le repune la adevărata lor valoare.